OMS, despre pandemia de Coronavirus: “Ceea ce este mai rău urmează să vină”. Pandemia de gripă spaniolă a venit în trei valuri

Gabriel Alexandrescu
30.06.2020
OMS, despre pandemia de Coronavirus: “Ceea ce este mai rău urmează să vină”. Pandemia de gripă spaniolă a venit în trei valuri

Etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus (55 de ani), directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), trage un semnal de alarmă cu privire la pandemia de COVID-19. Acesta spune că dacă Guvernele nu vor lua măsuri și nu vor fi precaute, virusul va infecta și mai multe persoane.

“Toţi ne dorim ca această pandemie să se încheie. Toţi vrem să ne revenim la vieţile noastre. Dar adevărul este că nu suntem deloc aproape de final. Deşi în multe ţări s-au făcut progrese, adevărul este că pandemia se răspândeşte la nivel global”, a declarat şeful OMS conform economictimes.indiatimes.com.

Pentru Tedros Adhanom Ghebreyesus anumite țări europene nu au fost destul de strice. Șeful OMS a solicitat tuturor statelor să urmeze exemplele Japoniei, Germaniei și Coreei de Sud ale căror autorități au aplicat măsuri riguroase în ceea ce priveşte pandemia. Iar principala măsură ar fi efectuarea unui număr cât mai mare de teste.

“Test, Trace, Isolate and Quarantine”, este mesajul reprezentanților OMS, care recomandă astfel testările, urmărirea acestora, izolarea şi carantina.

Pandemia de gripă spaniolă a venit în trei valuri

Virusul ar putea reveni în forță la fel cum s-a întâmplat în cazul gripei spaniole. Pandemia de gripă din 1918-1920 a venit în trei valuri. După primul val din SUA, virusul a dispărut aparent, iar americanii au dat buzna pentru a-și redeschide afacerile și pentru a relua viața socială. A existat o mișcare din ce în ce mai vivace pentru a nu mai purta măști, care deveniseră obligatorii.

Virusul a revenit intens în toamna lui 1919 și a fost mult mai mortal decât primul val, ucigând peste 675.000 de americani. La nivel global au fost înregistrate aproximativ 100 de milioane de decese din cei peste 500 de milioane de oameni infectați.

Ce este OMS?

OMS „Organizația Mondială a Sănătății” este o organizație internațională care are rolul de a menține și coordona situația sănătății populațiilor pe glob. OMS are 193 de state membre și reprezentanțe în 147 de țări la nivel mondial. Prioritățile curente ale OMS includ bolile transmisibile, în special HIV/SIDA, Ebola, malaria COVID-19 si tuberculoza.