Care sunt activitățile care ne expun cel mai mult la Covid-19?

Morcovescu Ana-Maria
10.07.2020
Care sunt activitățile care ne expun cel mai mult la Covid-19?

Un grup de medici americani, membri ai Asociației Medicale din Austin (Texas), a realizat un top al activităţilor care fac parte din rutina zilnică a oamenilor, în funcție de riscul la care acestea îi pot expune la infectarea cu noul Covid-19.

Astfel, în viziunea Asociației Medicale din Texas, cel mai puțin periculos este să ne verificăm cutia poștală, în timp ce, la polul opus, activitatea care ne expune cel mai mult la infecţia cu noul coronavirus este mersul la bar.

Medicii din Austin au întocmit acest clasament plecând de la ipoteza că oamenii respectă toate măsurile de protecție și de distanțare socială, informează Fox7Austin.com. De asemenea, au fost luate în calcul condițiile în care desfășoară activitățile, dacă acestea au loc în spațiu închis sau în spațiu deschis. În mod cert, activitățile care strâng laolaltă un număr mare de oameni sunt cele mai periculoase.

Experții americani au avertizat că riscul de infectare cu noul Covid-19 este cu atât mai mare cu cât petrecem mai mult timp în același loc. De aceea, barurile stadioanele și sălile de concerte sunt locurile care prezintă un grad ridicat de expunere la noul coronavirus.

„Presupunem că, de cele mai mult ori, oamenii nu poartă masca de protecție în aceste locuri deoarece beau sau mănâncă. În același timp, gândiți-vă că oamenii vorbesc tare, s-ar putea chiar să cânte sau să strige, iar în acest fel se pot răspândi mult mai ușor aerosolii de la cei infectați”, a explicat Dr. Dianna Fite, președintele asociației medicale din Austin.

Unde ne infectăm cel mai ușor

Nivelul de risc la care putem să fim expuşi în funcţie de activităţile pe care le desfășurăm zi de zi a fost apreciat de cei 14 experți americani pe o scară de la 1 la 10.

În categoria activităților cu risc redus de infectare mai sunt incluse comandarea de mâncare de la restaurant, mersul la benzinărie, tenisul sau mersul cu cortul.

Cumpărăturile, plimbarea, alergatul sau mersul cu bicicleta împreună cu prietenii, cazarea la hotel pentru două nopți sau așteptarea la medic sunt pe lista activităţilor cu risc moderat spre minimum.

Totodată, nu ne feresc de riscul infectării nici mersul la bibliotecă, vizitarea unui muzeu, mâncatul la o terasă sau petrecrea unei ore la un loc de joacă, activități pe care medicii americani le-au inclus la nivelul 4 în ierarhia lor.

La nivelul 5 al graficului întocmit de asociaţia medicală texană – activități cu risc moderat de infectare – au fost trecute activități precum o cină servită la cineva acasă, mersul la un grătar, la plajă, la piscină sau la mall ori vizitarea unor persoane mai vârstnice.

Între activitățile mai riscante, cotate la nivelul 7, se numără mersul la saloanele de înfrumusețare, mâncatul la un restaurant în interior, participarea la o nuntă sau la o înmormântare, participarea la o partidă de fotbal sau de baschet, călătoria cu avionul, ori îmbrăţişările însoțite de strângeri de mână.

În sfârșit, cele mai periculoase activităţi, în contextul pandemiei de coronavirus, sunt mersul la sala de sport, în parcurile de distracţii, la cinema, la concert sau la slujbe religioase la care participă peste 500 de persoane.

Foto: Covid19reopen.com