Când va fi gata Drumul Express Craiova – Pitești?

Gabriel Alexandrescu
25.05.2020
Când va fi gata Drumul Express Craiova – Pitești?

120 de kilometri despart Craiova de Pitești. Totuși, deși distanța ar putea fi parcursă repede, din pricina traficului aglomerat, șoferii sunt nevoiți să petreacă ore bune pe drum. Deși autoritățile au demarat de ani buni lucrările la DX12, șoseaua nu va fi terminată la timp.

Pe drumul expres DX12 Craiova – Pitești lung de 112 kilometri se lucrează pe două tronsoane, ambele dintre Craiova și Slatina. Pentru alte două tronsoane, ambele dintre Slatina și Pitești ce au o lungime de 64 de km sunt în curs licitațiile pentru proiectare și execuție. Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 400 de milioane de euro.

Termenul contractual de finalizare este finalul anului 2021, dar în ceea ce privește stadiul lucrărilor, este greu de crezut că drumul va fi finalizat în termenul prevăzut în contract.

Asociația Pro Infrastructura a filmat cu ajutorul dronei stadiul lucrărilor. “Lucrările au debutat în ianuarie 2020 și au ajuns la peste 20% progres fizic pe primul sector și 15% pe cel de-al doilea”, explică cei de la Asociația Pro Infrastructura.

Șoseaua rapidă ar trebui finalizată până la finalul anului 2021. Cel mai probabil, acest lucru nu se va întâmpla.

Vezi AICI stadiul lucrărilor la DX12 Craiova Pitești!